Start consultare publică privind replantarea teilor

25 august 2015
La invitaţia Primăriei Iaşi, astăzi am sigilat urnele unde se vor depozita chestionarele consultării privind replantarea teilor în centrul oraşului.
Pe parcursul consultării (25 august – 25 septembrie), vom vizita ocazional fiecare punct de votare. Încurajăm presa şi pe toţi ieşenii de bună credinţă să supravegheze acest proces şi să ne împărtăşească toate opiniile, criticile sau impresiile pe aceasta temă.
Deşi acest demers vine cu o întarziere de doi ani şi jumătate, şi în ciuda faptului că el şi-ar fi avut sensul înaintea tăierii teilor, avem încredere că rezultatele vor confirma încă o dată dorinţa ieşenilor de a revedea din nou teii în centrul Iaşului.
Vă reamintim că:
– 12.000 de buletine de consultare publică au fost distribuite în opt (8) puncte de consultare, câte 1.500 buletine în fiecare, după cum urmează: centrele de cartier (Dacia, Frumoasa, Tătăraşi, Nicolina, Păcurari), Parcul Copou, Esplanada Alexandru cel Bun şi Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Numărul buletinelor va fi suplimentat, dacă va fi necesar.
– În fiecare dintre aceste puncte sunt reprezentanţi ai Primăriei Iaşi.
– Chestionarele sunt înseriate, iar după completarea lor de către cetăţeni cu nume, prenume, cartier, telefon şi adresa (opţional), vor fi introduse în urne speciale sigilate.
Astăzi, 25 august, au votat 249 de ieşeni.

DSC00707                                DSC00714 DSC00709      image
Proiectul replantării teilor poate fi consultat aici: http://iasuliubesteteii.ro
Tineţi aproape şi mergeţi la vot!

Grupul de initiativă civcă “Iaşul iubeşte teii”
cc: Grupul Academic din Iaşi (‘www.impotriva.blogspot.co.uk’)
cc: Asociaţia Dendro-Ornamentală “Anastasie Fătu” Iaşi
cc: Cere Participare – Centrul de Resurse pentru participare publică (Bucureşti)

Leave a Comment